portret radiofonic - Radu Popa Andrei

Sâmbătă, ora 20:30, la Radio3P, vom avea un nou invitat în emisiunea ,,ETC.’’, poetul Radu Andrei Popa, un tânăr talentat care s-a impus în lirica modernă printr-un stil propriu. Despre cum a început pasiunea pentru poezie, dacă muza nu ţine cont de locul în care se află, dând buzna, iar el se răfuieşte cu dânsa scriind, despre cum se împacă versul cu domeniul în care  doreşte să se specializeze, vom afla doar ascultând emisiunea ETC , o emisiune care promovează poezia contemporană. Claudia Minela vă invită să petreceţi împreună două ore în compania invitaţilor ei nelipsiţi: muzica şi poezia. Vă puteţi exprima dorinţele muzicale şi curiozitatea de a-l cunoaşte mai bine pe invitatul serii, adresându-i întrebări pe chatul postului de radio3p - http://radio3p.blogspot.ro/p/contact.html.

Doar împreună ne vom simţi bine.

Audiţie plăcută!

Ave prietenie!

 

să mi te prefaci culoare – Popa Radu-Andrei

stăteam împreună de-o parte şi de alta a mesei şchioape

trăgeam câte zece fumuri din narghileaua ruginită

suflam unul spre altul cu toată viteza plămânilor

porneam din fiecare bucată de cearceaf

un  ics şi zero enorm

îţi haşuram coapsele te pierdeam prin spaţiu

printre pene şi îngeri căzuţi în dizgraţie

se pierdeau crucile în ceaţa apusă a răsăritului

ascultam rock nebunesc marcând luna plină

cocoţaţi undeva sub steaua polară

ne trezeam sorbind cafeaua cu zaţul cât pumnul

aveam o tolbă întreagă de poveşti despre caişii înfloriţi

jucam mima cu fiecare deget pe pielea ta

mă drogam cu tine prin perfuzii săruturi brutale

goleam sticle de vodcă pe geamul zoit cu aripile fluturilor

eram întregi unul în celălalt

de noi se poticneau zeii morţii şi plecau mai departe

s-au dus basmele astea

a rămas doar imaginea blurată a timpului trecut

când moţăiam într-un fotoliu ros de molii

acum mă urăşti

te-ai ascuns sub  masca albă de gheişă

numeri zilele rămase

nu  vor mai pocni cireşii a primăvară

s-au speriat şi ei de norii pleoapelor

închid toate simţurile şi fumez din drăcia asta de narghilea

moment poetic ad-hoc la Pariu pe Prietenie 3 feb. 2013

Pariu pe Prietenie - 31 martie - aripa tanara are cuvantul

SINCERITATE
Petraru Ionut
*

vezi că ţi-am lăsat 50 de lei în geacă
şi ai închis legătura dintre noi
de parcă niciodată nu m-am născut pentru tine

probabil că am plâns şi mai fac asta
uneori te aştept cu capul lăsat înspre pământ
pregătit să scoţi morala dintr-o dragoste şi să mă pocneşti
câteodată mă duc odată cu tine

şi e bine să îţi văd braţul ridicat cu neputinţă
să îmi spui că mâncarea e caldă că ar trebui să îl ajut pe tata
să repare inima în care ai intrat
câteodată mă ridic dintr-un vis şi pare că e cald fără tine

am o cafea pe masă scursă cu un fel de amăgire de alte femei
acum fumez în fiecare dimineaţă drept răsplată mă ridic şi mă plac
aştept să mi se spele hainele speranţa să mă regăsească
sunt un războinic fără război o săgeată fără săgetător
măsor pielea oamenilor ca sudoarea
cu urme neplăcute şi rămân până la urmă
urmă

mai cochetez cu un fel de vers
prost în majoritatea timpului dar cred că te-ai plantat
în toate mădularele mormântului pentru a te naşte muză
şi te mai caut cu încercări de răsărit în mine chiar dacă e târziu
iar tot ce mi-ai lăsat

sunt 50 de lei în geacă

Siberia

Raluca Neagu

*

începusem să cred

că din mine creşte o siberie
că păsările vor zbura curând şi va rămâne doar trunchiul
de care se vor agăţa corbii ca nişte globuri şi vor lumina întuneric
nu nu mă deschid prea mult
ştii
lucrurile astea vin pur şi simplu din tine
şi strigă

lasă-mă să strig deci
despre led-ul roşu ca un ochi care mă priveşte de când a început noaptea
despre neputinţa florii de cactus
despre cei pierduţi pe drumul cu denivelări
pentru că
nimic nu se câştigă fără luptă

am învăţat deja mişcarea peştelui în năvod
ai spune că sunt pregătită
în realitate mă învârt printre oameni până ameţesc
ma opresc doar când visele îmi împletesc părul
şi pe insula mea de cuvinte eşti tu

atunci doar atunci pot să mă strâng
ca un câine vagabond deasupra unei canalizări aburinde.

Punct

 Mihail Setelecan

În micimea mea, de punct,

ce joacă absurd

în filmul alb-negru şi mut

al universului ;

mă-ntreb de ce a trebuit

să cunosc cercul.

Eram fericit în planul meu paralel

unde aveam viitor şi trecut,

şi pe-alocuri mai găseam un pătrat.

Însă în cerc, în acest vid,

mă pierd …

căci sunt doar un punct.

NONPOEZIA DE DUMINICĂ

aseară am luat stiloul şi am vrut să-ţi scriu
mâna-mi tremurândă mai mult zgârâia foaia de hârtie,
demult nu te-am mai văzut
şi-aveam un vis în tinereţe, un vis neîmplinit,
şi-n visul ăla eu am crezut,
dar ultima dată purta-i cununa zorilor pe cap
şi-atunci am înţeles ce s-a întâmplat
şi tu din viaţa mea ai ieşit, ai plecat,
te caut acum, stiloul nu mai scrie
şi viaţa ta a fost, poate un chin
poate o simfonie,
şi eu atuncea m-am închis
într-a singurătăţii cochilie,
şi n-am mai vrut să
ştiu de mine, de nimic
şi mi-am lăsat chiar timpul neîmplinit
şi noaptea se zbătea în stele
şi stelele dormeau pe drumuri prăfuite,
poate stăteai şi tu afară,
poate vroiai să-mi spui şi tu ceva
era pentru întâia oră când glasul tău nu mă striga,
noaptea era liniştită
şi noaptea nu dormea,
iar tu, călătorule treceai norii cu opincile timpului în picioare,
se aude în depărtare un şuierat de tren
stiloul meu, tot nu vrea să scrie
iar noaptea vâsleşte spre dimineaţă,
voi încerca într-o altă noapte să-ţi scriu,
acum să mergem la culcare,
noapăte bună iubita mea, acolo unde îi fi

indiferent unde eşti. noapte bună.

POEZIA DE DUMINICĂ - Matei Vişniec - Ea trăieşte în corpul meu

O singură dată s-a strecurat ea în pat la mine

ca să doarmă, aşa, în pat la mine

şi i-a plăcut

şi de atunci trăieşte în corpul meu

şi de când trăieşte ea în corpul meu

o simt tot timpul

cînd se trezeşte în

NONPOEZIA DE SAMBATA - DYA SCRUPULESCU

Am o prietenă bună, Dya. Nu prea e dusă la biserică atunci când e vorba despre poezie. Este o tipă nonconformistă care spune lucrurilor pe nume. Nu-i pasă dacă este simpatizată sau antipatizată. Când îi reproşez că e o brută şi că ar trebui să fie mai delicată, mă pune la colţ spunându-mi: ,,Mai bine să zică lumea că-s a dracu’, decât să râdă de mine că-s proastă’’.

O invidiez că poate trece uşor peste răutăţile oamenilor. E băieţoasă, injură, fumează, se îmbracă sport, e tunsă scurt, îşi asortează tot timpul şapca cu tenişii, ascultă rock. Nu avem nimic în comun decât poezia. Aseară m-a sunat şi mi-a spus aproape strigând la mine: ,,Mă doamnă, degeaba, în puii mei, faceţi emisiuni despre poezie, scrieţi despre poezie, site-urile put de poezie, dacă nu scrieţi şi ce e putred în Danemarca, despre nonpoezie. Vă aplaudaţi între voi, faceţi găşti, dar nimic pentru EA. Poezia se deteriorează pe zi ce trece, iar voi vă complaceţi în regresul liric. Aţi început să vă obişnuiţi cu răul. O să vă treziţi într-o zi sufocaţi de damful puturos al prostului gust. Fă ceva Clau, dacă iubeşti poezia, aşa cum spuneai’’. Gata, ai terminat? am încercat s-o opresc. Ce-ai vrea să fac?

POEZIA DE SÂMBĂTĂ - Inima e cât pumnul stîng - Adrian Suciu

Cîntă un om singur pe stradă şi nimeni

nu deschide fereastra. Latră un cîine singur
pe stradă şi nimeni nu deschide fereastra.

Şuieră vîntul singur pe stradă
şi nimeni nu deschide fereastra.

Iubita mea din piept, deschide tu fereastra
şi umple casa! Vom găsi un scăunel
pentru fiecare şi un pahar cu ceva. Vom
povesti despre lucruri îndepărtate şi
ne vor sticli ochii.

Inima unui om e cît pumnul lui stîng.
Cum să încapă în ea toate rugăciunile?
Cum să încapă în ea toate iubirile?
Cum să încapă atîtea şi atîtea lucruri în ea?

Nu-i aşa că, dacă aş veni eu acum
să-ţi spun că încap toate în pumnul mîinii stîngi,
m-ai socoti flecar?
Să ştii că Dumnezeu încape tot în pumnul mîinii stîngi!
Şi stepele Rusiei şi pustiile Africii şi grija pentru cei dragi,
mai dureroasă decît loviturile de moarte ale duşmanilor.

Sînt copii singuri pe stradă,
cu inima cît pumnul lor stîng şi nimeni nu deschide
fereastra. Deschide tu fereastra,
să nu mai fie copii singuri pe stradă!

POEZIA DE VINERI - Emil Brumaru - Aveai părul lung pînă la cer

Aveau părul lung pînă la cer
Atîrnai de dînsul pe pămînt
Mă gîndeam să-ţi mîngîi trupul sfînt
Sînii cu sfială să ţi-i cer

Coapselor închise să

NONPOEZIA DE VINERI

palmele mele - unităţi de măsură
care-ţi percep imponderabilitatea,
femeie, concentrată într-o mică arsură
de care mi-am aninat eternittea


artilerişti pe mine alergând
în formaţii entropice,
trag tunuri cu tine la mine la tropice.

aproape de impalpabil,
într-o formulă toxică sintetizată
pentru mine,toxicomanul
şi compoziţia mea dezordonată
din care - când mi-e dor -
de tine când mi-e dor
ca de un prognostic favorabil,
de acolo iese un toreador
şi te străpunge cu sete -
cu degetele mele - florete -
până ajung -
până la impalpabil.

POEZIA DE VINERI - Leonard Ancuţa - clockwork orange

(Dan Grigorescu)

fără tine sîngele meu cîntărește cîteva kilotone
respir des și fumez enorm încercînd să egalez presiunile
ca să evit spargerea geamurilor dimprejur
sunt sigur că mi-ai văzut privirea și te-ai rănit în ea
sunt sigur că acum stai într-un colț speriată și citești
un poem despre moarte ca să-ți fie mai ușor
iar lumea se curbează în jurul tău ca o lingură topită

am calculat cu precizie ziua în care va veni sfîrșitul lumii
ne va fi îndeajuns o noapte să trăim absolut
orice ni se pare că merită inclusiv regretele pe care
le-am putea avea după să știi că toate cataclismele naturale
sunt doar felul în care nu mă pot abține și doresc
să fac lumea mai mică să-mi fii mai aproape
și cerul atît de jos încît să atingi norii cu mîna

fără tine oasele trecătorilor sunt moi și găunoase
și nu mai e mult pînă cînd milioane de fracturi spontane
îi vor frînge de la jumătate să știi că demența asta
nu-i doar o închipuire nu-i nimic iluzoriu fără tine
realitatea asta se va preface-n cenușă atomică
în ploi acide și sîngele meu va face orori de nedescris
în orașe la fel ca-n portocala mecanică

POEZIA DE JOI - Domnişoara A - Marius Ştefan Aldea

Domnişoara merge legănat
domnişoara miroase atât de frumos
încât pereţii întorc capul după ea
albind ca pensionarii la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările
ca şi cum ar coborî nişte clape de pian
schimbând gama în care cântă
vecinii obişnuiţi 
iar sânii ei se mişcă precum 
doi dirijori
nevoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea
îmi ridic pălăria
îi sărut mâinile şi poimâinile
trag aer în piept
şi rămân îndrăgostit
ascultând cum tocul ei se pierde
ca un metronom interior. 

(Simfonia frânei)

NONPOEZIA DE JOI

şi mi-am spus că merit cele mai bune femele. cu pielea fină, cu picioare
lungi, cu sfârcuri mari. eu le merit pe toate. ele vin la mine
îmi şoptesc chestii dulci, ele vin la mine light as a
breeze. îmi întorc faţa spre bunul dumnezeu: bunule dumnezeu
ce am făcut să merit toate femelele astea, despuiate, sălbatice
calde. şi trag de poezie să le ţin căt mai mult
aici. în timp ce rulez back/ track, în timp ce
pierd timpul cu holden caulfield, în timp ce ajung la concluzia
inevitabilă
că am pus prea mult zahăr în cafea. El trimite un
agarici să mă asculte, El mă ascultă prin urechea păroasă
de agarici. apoi vocea Lui bubuie: tu, tu javră râioasă, tu nu meriţi nimic. (light as a breeze este o melodie
frumoasă, interpretată de Leonard Cohen. Leonard Cohen este un cantautor canadian, de modă veche, de
succes. s-a născut la 21 Septembrie 1934 ăn Westmount Montreal şi a meritat, cu adevărat, toate femeile)

(((((

=  compunere despre o ,,poezie'' care m-a emotionat pana lalacrimi

Eu, un cititor modest, am inteles din poezia aceasta ca poneii se multumesc cu ,,femelele'' altora, pt ca nu ajung la femeile adevarate. Nu au niciodata una a lor precum ,,Leonard Cohen ... un cantautor canadian, de modă veche, de succes. (care) s-a născut la 21 Septembrie 1934 în Westmount Montreal și a meritat virgulă cu adevărat din nou virgulă toate femeile)''. ,,concluzia inevitabila'' care a dus la finalul deschis auctorial este aceea conform căreia dânsul a ,,pus prea mult zahăr în cafea''suparandu-l pe El care i-a trimis un ,,agarici'' sa-l asculte prin ,,urechea paroasa''. versul care mamarcat si emotionat pana lalacrimi: ,,tu, tu javră rîioasă, tu nu meriți nimic'' Este chintensenta poeziei poponesciene dusa pana le extreme, o ars poetica light& back - track. Dya Cusurgescu

NONPOEZIA DE MIERCURI

Nu sunt critic, sunt un cititor care s-a hotărât să nu mai tacă.  Vorbesc cum am chef despre ce am citit, aşa cum ei scriu după cum au chef, fără a fi citit.

O lacrimă
m-a-nlăcrimat
din raiul meu,
a curs
cum curge fuviul din pământ...
cu ea
aş vrea să mă agăţ
de Dumnezeu,
să urc la El
sau să-l cobor
în sufletul mărunt.
din raiul Lui
aş vrea să-mi fac scrisoare,
să-i scriu în fapte,... muţumire,
să-i scriu
că sufletul nu mă mai doare
şi să-i mai spun
că vreau să-i fiu
mărturisire.
Din raiurile noastre-mpreunate,
aş vrea să facem
un buchet
plin de iertare,
să dăruim
la lume
iubiri înaripate
şi să-i luăm din doruri,
păcat
şi-mpovărare.

,,o lacrimă/ m-a-nlăcrimat'' 
ce pocitanie de dulceagărie. nu ştiam că se mai scrie încă aşa...
e atâta  dragoste aici şi atata stare de bine edenica, incât simti cum iti cresc aripi si iti iei zborul către budă,  pentru a  deversa greaţa acumulată de ,,iubiri înaripate...doruri''. 
basta
e musai să-mi iau zboru'

Dya Cusurgescu

Poezia de miercuri - Nora Iuga - mirat de parcă te-a atins o lebădă

sînt întîmplări rele
cînd treci strada
cînd deschizi o sticlă de bere
cînd trandafirul te închide
în carcera lui
sînt camre în care eşti văzut
oricît te-ai baricada
oricît ai pune feţe străine
la geamuri
ei îţi adulmecă vulnerabilitatea
înfing dinţii în creierul tău
îţi înfulecă gîndurile


stai întins în pat
ţii într-o mână un soare într-o mînă o lună
măşti totemice
-linguriţa se loveşte de paharul cu ceai-
te trezeşti brusc
mirat de parcă te-a atins o lebădă
şi asta ce mai e
întrebi rîzînd
un cap rostogolit
în libertatea încremenită

NONPOEZIA DE MARŢI -

A fost un timp ... ca niciodată,
Ţesut din lacrimi şi-ncântare
Ce strânse toate laolaltă
Umpleau ghergheful cu visare.

Se lumina atunci de ziuă,
Se prefăcea oceanul fără noimă,
Aşa cum cerul ca de plumb
Mi se topea încet în rouă.

Mă întrebam în ce fel se croieşte
'Naintea mea acum albă cărare
Precum pe marea-ntinsă se lungeşte
Un răsărit frumos şi nou de soare.

Cînd gândurile prins-au să alerge
Spre ţara cea de dincolo de stele,
Cuvintele au început a curge
Şi-au vrut ca să inunde după ele.

Nu am visat vreodată-a scrie
Şi nici nu am primit în casă-o muză,
M-a copleşit trăirea ce se ştie
Că nu-i decât... o buburuză.

Nu s-a mai scris aşa de pe vremea lui Ienăchiţă Văcărescu. Batem pasul pe loc.

Dya Cusurgescu

Poezia de marţi - Ştefan Ciobanu

și ne iartă iubirile noastre

iubesc umărul ei favorit în formă de bec spart
ancorat de breteaua furoului

în timp ce afară se claxonează ca într-o zestre
şi plouă cu pânze peste oraș de atâta timp
  
îi urmăresc șira spinării 
cum urcă spre ceafă 
un șir indian de melci în căutare de lumină

mă sperie tare că am ajuns la punctul când ne putem descrie perfect
matematic geometric și estetic
-chiar simbolic- 
lacrimile
nici un cocoș nu ne mai cântă sub camera de hotel

pereții sunt umflaţi de umbre care pot să spună mii de povești colorate
personajele piesei sunt încă pe hol îi aud cum își scutură încălțările de tavan
așteaptă magicianul să-și termine pe mine numărul  cu ferăstrăul
*
cum poți dormi aici sub copacul acesta dreptunghic?
cu pictorul privindu-ne din dreapta sau mai de departe?
acum când suntem protagoniștii nuzi ai tabloului?

buzele mele încă mirosind a vopsea
umblă după trupul tău alături de viermi
la amiază abia
conform regulamentului interior
vor primi și ele vizite de la străini (abia aştept)

umbra ta are forma unui băț ars de chibrit
ca un ochi care a plâns până i s-a scurs irisul

nu mai avem nici măcar o pasăre sub unghie
nici măcar o ușă pe găt unde te sărutam până îți revenea glasul de copil
pe corp ne-a desenat mașinile de pe autostradă
şi nu te mai pot îmbrăţişa
mai ales că observ cum mângâi în somn
fumul țevilor de eșapament

cum poți dormi 
când se apropie cu pensula plină ochi 
prin fereastra din copită?
*
priveam norii cu obrazul suflecat
-asta zic și eu transparență-
apoi ei ne încercau tâmplele cu limba ca pe clopote 
veniți să beți lumină din pipeta de aur! auzeam 

tu mă învățai cum să dau soarele prin nisip ținându-l de gaică
în momentele noastre pure construiam un cearșaf din cărămizi
și făceam schimb de brațe cu tot cu umeri
hai să alegem un instrument care să devenim am mai apucat să ne spunem
și a bătut timpul la ușă cu morți
*
pe câmpia întinsă
sub norii cât niște munți
un iepure stă cu urechile ciulite
gata să fugă dacă este cazul în toate direcțiile deodată
ca o explozie 
*
azi noapte a venit la mine un tip
ținea  o foarfecă la spate cu care s-a eliberat dintr-o carte 

iubirea vine murind
îmi tot repeta în timp ce mergea pe șosea alături de mine
scrumul de la țigara lui nu cădea neam se mărea împingând ca un tac luna 
era posibil să fi fost un mort întins pe o masă și nimic mai mult

Francis Picabia, Olga, 193

dar el mă apăra totuși cu umbrela de mașini

NONPOEZIA de luni - ,,Tot ce nu este original este plagiat''

Am o prietenă bună, Dya. Nu prea e dusă la biserică atunci când e vorba despre poezie. Este o tipă nonconformistă care spune lucrurilor pe nume. Nu-i pasă dacă este simpatizată sau antipatizată. Când îi reproşez că e o brută şi că ar trebui să fie mai delicată, mă pune la colţ spunându-mi: ,,Mai bine să zică lumea că-s a dracu’, decât să râdă de mine că-s proastă’’. O invidiez că poate trece uşor peste răutăţile oamenilor. E băieţoasă, injură, fumează, se îmbracă sport, e tunsă scurt, îşi asortează tot timpul şapca cu tenişii, ascultă rock. Nu avem nimic în comun decât poezia. Aseară m-a sunat şi mi-a spus aproape strigând la mine: ,,Mă doamnă, degeaba, în puii mei, faceţi emisiuni despre poezie, scrieţi despre poezie, site-urile put de poezie, dacă nu scrieţi şi ce e putred în Danemarca, despre nonpoezie! Vă aplaudaţi între voi, faceţi găşti, dar nimic pentru EA. Poezia se deteriorează pe zi ce trece, iar voi vă complaceţi în regresul liric. Aţi început să vă obişnuiţi cu răul. O să vă treziţi într-o zi sufocaţi de damful puturos al prostului gust. Fă ceva Clau, dacă iubeşti poezia, aşa cum spuneai’’. Gata, ai terminat? am încercat s-o opresc. Ce-ai vrea să fac? De câte ori am spus ceva negativ despre un text, mi-au sărit în cap reproşându-mi că nu sunt critic, că nu am niciun drept să fac asta şi că scriu la rându-mi prost. ,,Asta cam aşa e. Prost nu scrii, dar slab, da. De ce ar vrea să citească cineva despre văicărelile tale, despre mamă, tată, mătuşă, bunică? De ce ar vrea cineva să guste dulcegăriile tale despre iubire şi alte manţocării ieftine?...Iar în ceea ce priveşte critica, nu trebuie să fii critic pentru a-ţi spune părerea, ca cititor, despre lecturile citite.’’. Gata, m-ai convins, am întrerupt-o brusc, pentru că se ştie, nimănui nu-i place să asculte păreri contra despre textele lui. Uite cum facem: eu scriu despre poeziile care cred că sunt de la acceptabil în sus, iar tu despre nonpoezii. Nu fac  altceva decât să transmit, cenzurat, pt ca vorbeşti urât, materialul trimis de tine. E bine? ,,niet. Mă cenzurez singură. Promit să nu scriu naşpa.’’ Deja ai facut-o... ,,asta nu e naşpa, e limbaj argotic. Bate palma...’’.

Şi uite aşa vom avea şi nonpoezia zilei. Până la sfârşitul săptămânii, autorul şi titlul nu vor fi cunoscute pentru ca observaţiile să fie obiective. Oricine poate ajunge în vizorul Dyei, pentru că Dya citeşte mult.

Deci, titlul şi autorul poeziilor, le veţi afla  la sfârşitul săptămânii.

TITLU

AUTOR

nu am dăruit nimănui moartea mea…

DE ce trebuia sa-ti daruiesti moartea?

erau prea vizibile scările

de sub coaste …

PE MINE, ca cititor, nu ma intereseaza aceasta informatie

ca nişte fugi în adâncul unui câmp

murdar de respiraţii

CA NISTE zici? O comparatie ca un şorţ de gospodină obosită

unde toate asediile au fost îmbrăcate

într-o femeie

cu gleznele nesărutate

şi ochii nelocuiţi

la începutul zilei

tu-ul acela – BLEAH!

din toate părţile unei inimi

peste care am călcat

înapoiul BLEAH 2 … ,,tu-ul… înapoiul''? Haide mon cher ca m-ai dat gata cu licenta asta nonphoetica. ce-ti mai place sa epatezi, pe mine nu m-ai dat pe spate.

o umbră de pasăre nemâncată

avea ora tăvălită în vârful unghiei

ploua de vină ASTA-I vreo formula cosinistico-lirică?

aruncarea în celălalt

frigul

de sub noi

dacă ai tăia o bucată din înaintea mea –

,,DIN înaintea mea?’’ zău că e iremediabil OMU’

şi ai urca fiecare treaptă

răspunsă în coastă

în care adevăr

ai vrea

să faci dragoste cu mine?

concluzie finala

Stupefacţie,  o epidemie de entuziasm necontrolat, o bizarerie a limbajului  epatant care aşteaptă aplauze la scenă deschisă,  o pletoră de sensuri  care nu face altceva decât să aducă poeziei  un dezechilibru, producând în  mintea lectorului  un crater de nonsensuri. 

Cine mă contrazice? Aştept opiniile voastre. 

Câţi bănuţi daţi pe această poezie? ( de la 1 la 10)

Dya Cusurgescu

poezia zilei de luni - Mâini de floare amară - CAMELIA RADULIAN

De zăpezi s-a liniştit iarna
ştiu
odată cu florile de prun
tandreţea în sufletul tău s-a întors,
simplă şi liberă
ca această floare umilă.

trimisu-ţi-am vorbă pe vânt,
dragule,
să laşi ochii deschişi,
chiar şi noaptea să mă petreci cu privirea.
cât încă mai sunt.

Mâine ziua va fi tot mai mare,
de urzici şi de lobodă proaspătă
va înverzi grădina.

Curând voi pieri
tăinuită-ntr-un ochi
de regină ucisă
şi povară-ţi voi fi.

Cu alte mâini,
iubite,
de floare amară,
mă vei iubi.

un poem aproape fabricat - Charles Bukowski - traducere de Raluca Neagu

Charles Bukowski

un poem aproape fabricat

te văd bând din fântână cu minuscule

albastre mâini, nu... mâinile tale nu sunt minuscule

sunt mici, și fântâna e în Franța

de unde mi-ai trimis acea ultimă scrisoare și

ți-am răspuns și nu am mai auzit apoi niciodată de tine

obișnuiai să scrii poeme nebunești despre

ÎNGERI ȘI DUMNEZEU, toate cu majuscule și

cunoșteai artiști faimoși, majoritatea

îți erau iubiți,

îți scriam înapoi: „e in regulă, haide, intră în viețile lor,

nu sunt gelos pentru că nu ne-am întâlnit niciodată.”

ne-am apropiat odată în New Orleans, eram la distanță de un bloc,

dar nu întalnit, niciodată atins.

așa că ai fost cu renumiți și ai scris despre renumiți

și bineînțeles, ceea ce ai aflat

a fost că renumiții sunt preocupați de

faimă- nu de frumoasa tânără din patul lor

care apoi se trezește dimineața să scrie cu majuscule poeme despre

ÎNGERI ȘI DUMNEZEU. știm că Dumnezeu e mort, ei ne-au spus-o

dar ascultându-te nu am fost sigur. poate

din cauza majusculelor. erai una dintre cele mai

bune poete și le-am spus editorilor

„pe ea. publicați-o pe ea, e nebună dar e magică. nu e nicio minciună în focul ei.”

te-am iubit cum iubește un om o femeie pe care nu a atins-o,

căreia doar îi scrie, cu care păstrează fotografii mici.

te-aș fi iubit mai mult daca aș fi stat într-o cameră mică rulând o țigară

și ascultându-te urinând în baie

dar asta nu s-a întâmplat. scrisorile tale au devenit mai triste

te-au trădat iubiții. „copilă, îți răspundeam, toți

iubiții trădează.” nu a ajutat.

ai spus că ai o bancă pe care plângi și

era pe un pod și podul era deasupra unui râu și ai stat acolo

pe banca aceea în fiecare noapte plângând pentru iubiții care te-au

rănit și uitat. ți-am răspuns dar nu ai auzit.

un prieten mi-a spus despre suicidul tău

3 sau 4 luni după ce se întâmplase.

dacă te-aș fi întâlnit

probabil aș fi fost nedrept cu tine sau tu cu mine.

mai bine asa.

traducere - Raluca Neagu - realizatorul emisiunii ,,De pe alta planeta''
multumim Rallu