atunci când prind ultimul zgomot al zilei şi totul se închide în spatele draperiilor şoptesc mult despre orice oamenii obişnuiti visează zmeie carusele sau atingeri visează că urcă pe o creastă cu zapadă că se spală în ea de toate păcatele eu fac în somn îngeri de iarbă eu ţin de mână copilul cu picioarele sub tren eu arunc un ban oarbei cu puiul de gaină pe post de companion
mă marchează de fiecare dată momentul în care deschid ochii şi lumina fuge pe parchet ca un gândac uşa scârţâie geamurile se izbesc
îmi e frică de încruntările tale şi de căderile mele şi mai ales de singurătatea ca o rotula sărită ca un grup de soldaţi mărşăluind prin inimă ca un vis din care nu te poate trezi nici măcar ţipătul.
'Diletanţilor!!' strigă sărăntocilor adunați în faţa porţii, 'sunteţi nişte inadaptabili, nu vă duce mintea, sunteţi proşti, mă'! Diletanţi în cerşit, în serviciul care vă aduce un venit care vă ajunge o săptămână, restul zilelor veniţi aici să vă strigaţi frustrările, diletanţi în dragoste, habar n-aveţi cum se face dar vă daţi cocoşi, vă rugaţi de femeile voastre să vă lase înăuntru ca şi cum v-ar face un serviciu pentru care trebuie să vă ploconiţi câte o săptămână. Diletanţi în meserie, nu ştiţi nimic, dar vă bateţi cu pumnii în piept că nimeni nu-i mai tare ca voi, diletanţi în sărăcie că nici sărăcia nu ştiţi să o trăiţi până la capăt, diletanţi în beţie. Nu aveţi în voi niciun sâmbure eroic și nu faceţi nimic pentru moarte, totul pentru viaţă.'
Așa le strigă din poarta Palatului Cotroceni și se întoarse la sticla lui de whisky - două degete. Doar două degete, niciodată mai mult.
nonpoezie azi, 1 aprilie, ziua mincinosilor se joaca de-a mincinosii Clau, Mihail si Geo(asteptam provincia si interzis ariciosilor, ha)
astazi am gasit pe strada una suta euroi nu stiu frate ce voi face cred c-am sa-i impart cu voi sau mai bine malc tacea-voi si in mall cu ei ma duc sa-mi trag toale de fitzoasa si-apoi de-agata m-apuc
imi trag un mascul cu pleata si oleaca mototol la mac sa ma duca dansul si sa-mi dea ceva potol apoi sa ne ducem dracu unde-o vrea pacatul lui ca-l fac eu pe derbedeu pofta sa si-o puna-n cui
Arderea sentimentelor uitate, În paradigma artistic-orizontală. De unde invoc și provoc adesea, Coduri logice din starea de beție.
Nasc idei la unisonul precis, Din moft în moft fără conștient admis, Din macrocosm în microcosm, reglez… Epuizări fără de epuizare din subconștient.
Matrici albe împrietenite cu natura, Dornic și optic aștept să dau din mine, Creat din iluzii către puteri divine, Eul criptic naște superlativ ideea vitală.
duminica nu iese soarele stă ascuns după perdele și caută norii se joacă cu inimile împărțite pe bucăți de bani mărunți plânge în carouri colorate cu alb și verde spuneai că e primăvară spre sfârșitul cerului din cuvintele noastre rostite în oglindă o pisică își ascute ghearele pe sunetul vinilului miaună sare în patul rămas nefăcut de gemete întregi eu îți privesc gleznele prin fiecare milimetru de os au încăput pe pielea ta desenele tuturor generațiilor se-avântă în pori în gură în călcâie în nări în blugii tociți și aruncați pe scaun
și-acum aștept ai lăsat cafeaua să miroasă până la vecinii din colțul străzii se târăsc celulele mele spre îmbrățișarea zilei balconul e decojit ca un suflet lăsat la macerat o umbră îmi urlă mitul lui sisif trag cu degetele de minutar clipesc fragmente din tine în fiecare sfert de pas cărțile despre iubire sunt împachetate sub paharul de vin încă ești plecată din sfera pătrată a camerei ieri ai promis duminica drept ziua revenirii
dar duminică duminică nu iese soarele se ascunde după cuvinte izbite strâmb de pietre s-au închegat în jurul speranței întinse ca un elastic ca o simplă durere împărțită în camera goală se strecoară umbra doi miroase a crini și liliac și primăvară dar primăvara primăvara nu iese soarele.
În noapte când înfloream mă aștepta floarea să treacă prin urechea bolnavă să o pleznească cu piciorul să respire cuvântul rătăcit în cerul gurii și împietrit
în noaptea când înfloream m-am rătăcit în tine, primăvară și am învățat numele tău iubire
îmi e frică de/ şi de/ mai ales de
RăspundețiȘtergereatunci când prind ultimul zgomot al zilei
şi totul se închide în spatele draperiilor
şoptesc mult
despre orice
oamenii obişnuiti visează zmeie carusele sau atingeri
visează că urcă pe o creastă cu zapadă că se spală în ea de toate păcatele
eu fac în somn îngeri de iarbă
eu ţin de mână copilul cu picioarele sub tren
eu arunc un ban oarbei cu puiul de gaină pe post de companion
mă marchează de fiecare dată
momentul în care deschid ochii
şi lumina fuge pe parchet ca un gândac
uşa scârţâie geamurile se izbesc
îmi e frică de încruntările tale
şi de căderile mele
şi mai ales de
singurătatea ca o rotula sărită
ca un grup de soldaţi mărşăluind prin inimă
ca un vis din care nu te poate trezi
nici măcar ţipătul.
Diletanţii
RăspundețiȘtergere'Diletanţilor!!' strigă sărăntocilor adunați în faţa porţii, 'sunteţi nişte inadaptabili, nu vă duce mintea, sunteţi proşti, mă'! Diletanţi în cerşit, în serviciul care vă aduce un venit care vă ajunge o săptămână, restul zilelor veniţi aici să vă strigaţi frustrările, diletanţi în dragoste, habar n-aveţi cum se face dar vă daţi cocoşi, vă rugaţi de femeile voastre să vă lase înăuntru ca şi cum v-ar face un serviciu pentru care trebuie să vă ploconiţi câte o săptămână. Diletanţi în meserie, nu ştiţi nimic, dar vă bateţi cu pumnii în piept că nimeni nu-i mai tare ca voi, diletanţi în sărăcie că nici sărăcia nu ştiţi să o trăiţi până la capăt, diletanţi în beţie. Nu aveţi în voi niciun sâmbure eroic și nu faceţi nimic pentru moarte, totul pentru viaţă.'
Așa le strigă din poarta Palatului Cotroceni și se întoarse la sticla lui de whisky - două degete. Doar două degete, niciodată mai mult.
o carcoteala de carcoteala
Ștergerediletanti spui?
ha, ha!
Da'acolo cine e?
ȘtergereSorin Teodoriu spunea...
RăspundețiȘtergeresunt marcata de momentul in care deschid ochii
si lumina fuge pe parchet ...
asa as schimba acolo
oooo! finalul e deja grandios
singuratatea ca ...un grup de soldati marsaluind prin inima
exceent final, pt asta meriti cel putin doi bocanci
ave buburuza!
Clau& Dya
Mai sunt...
RăspundețiȘtergereAtâtea cuvinte
Nespuse, de spus
Și timpul puțin
Și ziua s-a dus.
Mai sunt și-or mai fi,
Privesc un apus,
Din care răsare,
Un chip de Iisus.
E viu și-mi zâmbește,
De-acolo de sus,
Mai urlă în mine,
Păcatul răpus.
Și crucii-i e sete
Și sânge-i de-ajuns,
Pe toți să ne ierte,
C-o moarte, (de)plâns
Paste fericit, tuturor crestinilor care sarbatoresc astazi, Invierea Domnului nostru, Isus Cristos!!!
nonpoezie
RăspundețiȘtergereazi, 1 aprilie, ziua mincinosilor
se joaca de-a mincinosii Clau, Mihail si Geo(asteptam provincia si interzis ariciosilor, ha)
astazi am gasit pe strada una suta euroi
nu stiu frate ce voi face cred c-am sa-i impart cu voi
sau mai bine malc tacea-voi si in mall cu ei ma duc
sa-mi trag toale de fitzoasa si-apoi de-agata m-apuc
imi trag un mascul cu pleata si oleaca mototol
la mac sa ma duca dansul si sa-mi dea ceva potol
apoi sa ne ducem dracu unde-o vrea pacatul lui
ca-l fac eu pe derbedeu pofta sa si-o puna-n cui
passs
n-ai tu cui pentru pofta mea.
RăspundețiȘtergereda` si daca ai avea,
iaca pozna, na belea,
ca ciocanu` e la mine... :))
salut!...
RăspundețiȘtergeremurim!
a spus poetul
respirând cuvintele
ca și când ar fi fost
ultimele lui vorbe
după care a pus
un punct mare cât un punct
universului
dați-mi o virgulă
una singură s-o așez
după potopul ăsta de cuvinte
arca poeziei sale
să-și găsească pământul
râvnit la malul
sufletelor voastre.
Receptare
RăspundețiȘtergereArderea sentimentelor uitate,
În paradigma artistic-orizontală.
De unde invoc și provoc adesea,
Coduri logice din starea de beție.
Nasc idei la unisonul precis,
Din moft în moft fără conștient admis,
Din macrocosm în microcosm, reglez…
Epuizări fără de epuizare din subconștient.
Matrici albe împrietenite cu natura,
Dornic și optic aștept să dau din mine,
Creat din iluzii către puteri divine,
Eul criptic naște superlativ ideea vitală.
duminical ambiguu
duminica nu iese soarele
stă ascuns după perdele și caută norii
se joacă cu inimile împărțite pe bucăți de bani mărunți
plânge în carouri colorate cu alb și verde
spuneai că e primăvară spre sfârșitul cerului
din cuvintele noastre rostite în oglindă
o pisică își ascute ghearele pe sunetul vinilului
miaună sare în patul rămas nefăcut de gemete întregi
eu îți privesc gleznele prin fiecare milimetru de os
au încăput pe pielea ta desenele tuturor generațiilor
se-avântă în pori în gură în călcâie în nări
în blugii tociți și aruncați pe scaun
și-acum aștept
ai lăsat cafeaua să miroasă până la vecinii din colțul străzii
se târăsc celulele mele spre îmbrățișarea zilei
balconul e decojit ca un suflet lăsat la macerat
o umbră îmi urlă mitul lui sisif
trag cu degetele de minutar
clipesc fragmente din tine în fiecare sfert de pas
cărțile despre iubire sunt împachetate sub paharul de vin
încă ești plecată din sfera pătrată a camerei
ieri ai promis duminica
drept ziua revenirii
dar duminică
duminică nu iese soarele
se ascunde după cuvinte izbite strâmb de pietre
s-au închegat în jurul speranței întinse ca un elastic
ca o simplă durere împărțită
în camera goală se strecoară umbra doi
miroase a crini și liliac și primăvară
dar primăvara
primăvara nu iese soarele.
RăspundețiȘtergereÎn noapte
În noapte când înfloream
mă aștepta floarea să treacă
prin urechea bolnavă
să o pleznească cu piciorul
să respire cuvântul
rătăcit în cerul gurii
și împietrit
în noaptea când înfloream
m-am rătăcit în tine,
primăvară
și
am învățat numele tău
iubire
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere