NONPOEZIA DE DUMINICĂ

aseară am luat stiloul şi am vrut să-ţi scriu
mâna-mi tremurândă mai mult zgârâia foaia de hârtie,
demult nu te-am mai văzut
şi-aveam un vis în tinereţe, un vis neîmplinit,
şi-n visul ăla eu am crezut,
dar ultima dată purta-i cununa zorilor pe cap
şi-atunci am înţeles ce s-a întâmplat
şi tu din viaţa mea ai ieşit, ai plecat,
te caut acum, stiloul nu mai scrie
şi viaţa ta a fost, poate un chin
poate o simfonie,
şi eu atuncea m-am închis
într-a singurătăţii cochilie,
şi n-am mai vrut să
ştiu de mine, de nimic
şi mi-am lăsat chiar timpul neîmplinit
şi noaptea se zbătea în stele
şi stelele dormeau pe drumuri prăfuite,
poate stăteai şi tu afară,
poate vroiai să-mi spui şi tu ceva
era pentru întâia oră când glasul tău nu mă striga,
noaptea era liniştită
şi noaptea nu dormea,
iar tu, călătorule treceai norii cu opincile timpului în picioare,
se aude în depărtare un şuierat de tren
stiloul meu, tot nu vrea să scrie
iar noaptea vâsleşte spre dimineaţă,
voi încerca într-o altă noapte să-ţi scriu,
acum să mergem la culcare,
noapăte bună iubita mea, acolo unde îi fi

indiferent unde eşti. noapte bună.