A fost un timp ... ca niciodată,
Ţesut din lacrimi şi-ncântare
Ce strânse toate laolaltă
Umpleau ghergheful cu visare.
Se lumina atunci de ziuă,
Se prefăcea oceanul fără noimă,
Aşa cum cerul ca de plumb
Mi se topea încet în rouă.
Mă întrebam în ce fel se croieşte
'Naintea mea acum albă cărare
Precum pe marea-ntinsă se lungeşte
Un răsărit frumos şi nou de soare.
Cînd gândurile prins-au să alerge
Spre ţara cea de dincolo de stele,
Cuvintele au început a curge
Şi-au vrut ca să inunde după ele.
Nu am visat vreodată-a scrie
Şi nici nu am primit în casă-o muză,
M-a copleşit trăirea ce se ştie
Că nu-i decât... o buburuză.
Nu s-a mai scris aşa de pe vremea lui Ienăchiţă Văcărescu. Batem pasul pe loc.
Dya Cusurgescu
Postări
0 cârcoteli:
Trimiteți un comentariu