poezia de duminica - Costel Macovei

Iubirile punctului (2)
INCEPUTUL

vorbeam despre iubire,

dar între timp pierdusem tot

sfărâmat în mii de cioburi ce rătăcesc

strângând lumina la piept.

m-am culcuşit într-o răsuflare de-ntuneric

şi-am lăsat timpul să se scurgă

trecerea lui muşca din mine

făcând loc unor noi stări

stări care se cheamă

mâini, picioare, ochi, gură, nas, urechi

şi aer.

acum puteam să pipăi

puteam să gust

să miros

să ascult

şi mai puteam ceva,

puteam să înţeleg,

să gust singurătatea

şi durerea ce creşte în lipsa ei

a iubirii.

ce aveam nu mai era ca la-nceput

era, dar era altceva

mai putin.

mai altfel, mai lipsit

mâna mea pipăia dar nu găsea nimic

nimicul cu gust de nimic

nimicul cu miros de nimic

nimicul cu ţipăt de nimic.

mâna mea frământa nimicul

mâna mea căuta

găsea

modela nimicul

şi-acesta pulsa sub atingerea delicată

se implinea

creştea ca iubirea

cotropea şi cuprindea

era ca aerul şi pe afară şi pe dinauntru

era mai mult decât tot ce aş putea spune, era iubire

şi eram împreună

buzele mele

degetele mele

răsuflările mele

visele mele rătăcitoare

şi nimicul ce se lăsa modelat

ce aştepta tresăltând

ca roua

dimineaţa.